fbpx

Dulceața de ardei iute- cum să o folosești?

 Dulceața de ardei iute este una dintre preferatele iubitorilor de mâncare picantă pentru combinația de gusturi iute și dulce. Dar ce poți face cu dulceața de ardei iute? În ce preparate poate deveni aceasta vedetă? Am selectat pentru tine cele mai bune 5 preparate și gustări pe care le poți condimenta cu dulceața de ardei iute. Și nu este vorba doar despre niște dulceață întinsă pe pâine prăjită.

  1. Sandvișuri cu unt de arahide reinterpretate

Deși la noi în țară untul de arahide nu este atât de consumat, acesta începe să câștige popularitate printre copii, dar nici adulții nu se dau în lături. În America, acesta este asociat întotdeauna cu jeleu în sandvișuri, pentru combinația de texturi. Îți propunem să înlocuiești jeleul dulce cu dulceață de ardei iute pentru o experiență total diferită.

  1. Dulceață de ardei iute și brânză tartinabilă

Brânza tartinabilă completează experiența dulceții de ardei iute prin textura sa pufoasă și cremoasă. Adaugă această combinație pe pâine prăjită, covrig sau biscuite pentru o gustare rapidă. Poți face și un sandviș, folosind două felii de pâine și cele două ingrediente, pentru un mic dejun inedit. Poți adăuga și șuncă de curcan.

  1. Topping pentru înghețata de vanilie

Înghețata de vanilie este deja delicioasă, dar te poți juca cu ușurință cu diverse tipuri de topping. Amestecul de iute, dulce, aromă de vanilie și rece sună ca un vis frumos. Este un desert rapid cu care sigur îți vei impresiona invitații.

  1. Glazură pentru șuncă, somon și friptură

Aproape orice tip de carne care se pretează la a fi glazurată merge bine cu dulceața de ardei iute. Transformi o bucată de carne oarecum fadă în ceva total nou. Carnea de porc este cea mai potrivită, dar merge foarte bine și cu somon sau șuncă.

  1. Un altfel de dressing

Vinegreta sau dressingul Italian se potrivesc foarte bine cu gusturile dulce și iute ale dulceții. Adaugă ulei de măsline, oțet balsamic, sare și piper și dressingul este gata pentru salata ta preferată.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *